Joi, 1 iulie 2004, la Biserica din Borzesti, ctitorie
a lui Stefan Voda, mii de credinciosi au venit sa participe la manifestarile
culturale si religioase prilejuite de comemorarea a 500 de ani de
la Apusul Soarelui Moldovei. La manifestare au fost prezenti Ministrul
Culturii si Cultelor Razvan Teodorescu, Mitropolitul Daniel al Moldovei
si Bucovinei, Arhiereul Vicar Ioachim Bacău anul, înalte fete bisericesti,
reprezentanti ai autoritatilor locale si centrale. Dupa sfintirea
picturilor din biserica înaltata de Stefan Voda, s-a oficiat Sfânta
Liturghie. În final, cei ce s-au distins prin merite deosebite în
organizarea acestor manifestari, au primit distinctii din partea
oficialitatilor. A urmat un moment artistic si un praznic oferit
de Primaria Onesti, participantii la slujba primind în total peste
30.000 de sarmale, pâine si vin.
Sfintire la Onesti-Borzesti - octombrie
2008
SFANTUL NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI
La inceputul
veacului al XVI-lea, Biserica din Tara Romaneasca a fot reorganizata
si carmuita – pentru o scurta perioada de timp – de catre un fost patriah
ecumenic, Nifon II care, dupa moarte, a fost trecut in randul sfintilor.
Stiri despre viata lui aflam in lucrarea istorico-aghiografica intitulata:
Viata si traiul sfintiei sale parintelui nostru Nifon, patriarhul Tarigradului
(Constantinopolului), scrisa de Gavriil Protul, adeca mai marele, sau
intaiul intre egumenii manastirilor ortodoxe din Muntele Athos, in nordul
Greciei. De aici aflam ca viitorul patriarh s-a nascut in tinutul Peloponez
in sudul Greciei, prin anii 1434-1440, primind din botez numele Nicolae.
A invatat carte greceasca si slavoneasca la cativa dascali renumiti ai
vremii, intre care si unul cu numele Zaharia din localitatea Arta, in
Grecia. In curand a imbracat “ingerescul chip” al calugariei, primind
potrivit pravilei, numele Nifon, dupa care a fost hirotonit intru iero-diacon.
La scurta vreme, Zaharia, cu tanarul sau ucenic si alti frati s-au refugiat
din cauza turcilor, in Albania, gasind adapost la Dirachion, apoi la
Croia (Kruja), la curtea despotului Gheorghe Kastrioti (Scanderbeg),
unul din marii luptatori pentru apararea acestei tari in fata primejdiei
tot mai amenintatoare a turcilor. In Croia a fost hirotonit ieromonah.
In anul 1466 sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului,
a atacat Albania, izbutind sa-si intinda stapanirea pana la tarmurile
Marii Adriatice. In fata ostilor turcesti pustiitoare, Zaharia si Nifon
au parasit aceasta tara, refugiindu-se in cetatea Ohrida,
fiind primiti in manastirea Maicii Domnului. Dupa moartea indrumatorului
sau Zaharia, tanarul ieromonah Nifon s-a dus sa-si gaseasca mangaierea
sufleteasca in manastirile Sfantului Munte Athos. A stat o vreme la Cutlumus,
manastire ctitorita de domnii Tarii Romanesti, in pestera Crit, in Marea
Lavra, ctitorita de Sfantul Atanasie Atonitul si in cele din urma la
manastirea Dionisiu. Din linistea
acestei manastiri atonite, invatatul si smeritul ieromonah Nifon a fost
chemat la inalta slujire arhiereasca, in scaunul de mitropolit al Tesalonicului,
in anul 1483. Dupa o pastorie de numai trei ani, Dumnezeu a randuit sa
fie chemat la o vrednicie si mai mare, cea de patriarh ecumenic la Constantinopol.
Dar aici stapaneau acum turcii, care cucerisera orasul marelui imparat
Constantin cel Mare in anul 1453, cand au prefacut in moschee o multime
de biserici crestine, incepand cu minunata ctitorie a imparatului Justinian,
catedrala Sfanta Sofia, toti preotii si dreptcredinciosii crestini traind
in grea stramtoare. Asa se face ca numai dupa doi ani de pastorie, adica
in anul 1488, sultanul Baiazid II l-a indepartat din scaun. Parasind Patriarhia,
Nifon s-a asezat in manastirea Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul) din
insula aflata in fata orasului Sozopolis (in Bulgaria de azi). Aici a zidit
un schit cu hramul Sfantul Nicolae, in apropiere de tarmul Marii Negre,
pe care l-a inchinat manastirii mai sus pomenite. A
petrecut aici opt ani, in rugaciune si liniste, pana in anul 1469, cand
a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei ecumenice. Dar si aceasta
noua pastorie n-a durat decat doi ani si cateva luni, caci a fost scos
din scaun de turci si trimis in exil la Adrianopol, la biserica cu hramul
Sfantul Stefan. Aici
l-a cunoscut domnitorul Radu cel Mare al Tarii
Romanesti (1495-1508). Impresionat de invatatura
lui, dar si de virtutile cu care era impodobit,
a cerut ingaduinta stapanirii turcesti sa-l aduca
in Tara Romaneasca, spre a se folosi de cunostintele
si priceperea lui, in vederea reorganizarii bisericesti,
pe care urmarea sa o faca in tara sa. Si astfel,
in primavara anului 1503, fostul patriarh vine
in Tara Romaneasca. A fost primul intre numerosii
patriarhi rasariteni care vor veni apoi, secole
de-a randul, prin tarile noastre, dupa ajutoare
materiale. A convocat de indata, - probabil la
Targoviste, unde era resedinta domnului – “pre
toti egumenii de la toate manastirile Tarii Ungrovlahiei
si tot clirosul Bisericii si facu sabor mare de-npreuna
cu domnul si toti boierii, cu preotii si cu mirenii…
Si tocmi toate obiceiurile pre pravila si pre asezamant
Sfintilor Apostoli. Deci hirotoni si doi episcopi
si le deade si eparhie hotarata, care cat va birui;
si invata cum vor purta grija si cum vor paste
oile cele cuvantatoare carele sunt date-si in seama,
ca sa se inderepteze toata tara de la arhierei”.
Era, deci, un adevarat program de reorganizare
a vietii bisericesti din Tara Romaneasca pe baza
canoanelor si a vechilor randuieli bisericesti.
Cei mai multi istorici socotesc ca acum s-ar fi
hotarat infiintarea episcopiilor de la Ramnic si
Buzau. Pentu ca biograful sau Gavriil Protul nu
scrie nimic in legatura cu alegerea vreunui mitropolit,
se presupune ca insusi Nifon si-a rezervat pentru
sine conducerea treburilor Mitropoliei. Sederea
lui Nifon in Tara Romaneasca a fost de scurta durata, caci a ajuns la
neintelegeri cu domnitorul Radu cel Mare, pentru ca nu aprobase casatoria
surorii acestuia cu un boier moldovean, intrucat era impotriva canoanelor
si randuielilor bisericesti. De aceea, in vara anului 1505 a parasit
Tara Romaneasca, indepartandu-se spre Sfantul Munte Athos. A stat o vreme
in manastirile Vatoped, apoi la Dionisiu. Gavriil Protul descrie si traiul
sau in aceste doua manastiri prin cuvintele: “Cat petrecu acolo, in toate
era intocmai cu alti frati, si cu mancarea si cu postul si cu osteneala
si fara de preget, atata cat le era altor frati rusine de smerenia si
de nevointa lui; ca era tuturor chip de invatatura si de mustrare si
se nevoia spre toate ascultarile… Si pe multi din pagani, turci, armeni
si de alte eresuri, i-a intors de i-a botezat si i-a uns cu Sfantul Mir
si i-a adus in credinta cea adevarata a pravoslaviei (Ortodoxiei, n.n.)
– mai mult de 4000 de suflete. Iar pe cati misei au miluit si saraci
si cati au scos din robie aceia n-au numar; asa era de milostiv si bun
tuturor si dumnezeiesc si dirept”. Si-a dat obstescul sfarsit la manastirea
Dionisiu la 11 august 1508. Dupa
trecerea a sapte ani, evlaviosul domnitor Neagoe Basarab (1512-1521),
care purtase de grija lui Nifon in timpul neintelegerilor sale cu Radul
cel Mare, a trimis o solie la manastirea Dionisiu, ca sa ceara pentru
o vreme osemintele lui, spre a fi aduse in tara, “ca sa curateasca si
sa tamaduiasca greseala Radului Voda”. Egumenul si soborul au indeplinit
rugamintea domnului muntean, incat osemintele patriarhului au fost aduse
la noi in tara, fiind primite cu mare bucurie. Au fost puse deasupra
mormantului lui Radu cel Mare, facandu-se rugaciuni pentru iertarea lui.
Apoi au fost asezate intr-o frumoasa racla de argint poleit cu aur, impodobita
cu pietre scumpe si cu email – in forma unei bisericute cu cinci turle
– daruita de Neagoe Voda, dupa care au fost inapoiate manastirii Dionisiu.
Calugarii de aici, adanc miscati de darul domnului roman, i-au trimis
capul sfantului si o mana, pe care el le-a daruit minunatei sale ctitorii
de la Curtea de Arges. Au stat aici pana in anul 1949, cand au fost duse
in catedrala mitropolitana, cu hramul Sfantului Dumitru, din Craiova. La 16
august 1517, a doua zi dupa sfintirea manastirii lui Neagoe Voda din
Curtea de Arges, de fata fiind si patriarhul ecumenic Teolipt I, a avut
loc canonizarea lui Nifon, adica trecerea sa in randul sfintilor, prima
despre care se stie ca s-ar fi facut la noi in tara. S-a hotarat ca pomenirea
lui sa se faca in ziua mortii sale, adica la data de 11 august a fiecarui
an. Curand
dupa moarte, Gavriil Protul, la indemnul lui Neagoe Basarab, i-a scris
viata, in limba greceasca; aceasta s-a tradus apoi in slavoneste, iar
mai tarziu in romaneste. Nu cunoastem nimic din prima “slujba” a patriarhului
Nifon, intocmita cu prilejul canonizarii. Abia pe la sfarsitul secolului
al XVIII-lea, egumenul Partenie de la Arges a cerut “slujba” sa la manastirea
Dionisiu. A fost alcatuita atunci de catre un cunoscut autor de vieti
de sfinti, Nicodim Aghioritul († 1809), fiind tradusa in romaneste de
episcopul Iosif al Argesului si tiparita la Sibiu in anul 1806; mai tarziu
a fost retiparita de cateva ori. In Mineiul grecesc a fost introdus pentru
prima oara in cel tiparit la Constantinopol in 1843, apoi in Mineiul
romanesc tiparit la Manastirea Neamt in anul 1847 si intr-o editie sinodala
in 1894. Cu toate acestea, Sfantul Nifon se bucura mai mult de o “cinstire
locala”, la Muntele Athos si in Tara Romaneasca. Sa
ne rugam acestui sfant care a trait pe pamant romanesc si din ale carui
moaste o parte se gasesc la Craiova, ca sa mijloceasca inaintea lui Dumnezeu
pentru poporul roman dreptcredincios, pentru pace si buna intelegere
intre neamuri. Pr.
Prof. Dr. Mircea Pacurariu.
